Provident mai aproape de client: „Zilele Clientului”

La Provident ne dorim să înțelegem cât mai bine nevoile clienților noștri și să consolidǎm relații bazate pe încredere, transparență și respect reciproc.

Studiile pe care le desfǎşurǎm, pentru a înțelege ce contează pentru clienții noștri şi ce putem îmbunǎtǎți, ne-au arǎtat cǎ aprecierea şi rǎsplătirea loialitǎții este un aspect asupra cǎruia trebuie sǎ ne concentrăm mai mult atenția. Astfel, în ultimii ani, am investit constant într-un program special, care ne permite să ne conectăm mai bine cu clienții noştri, sǎ le cunoaştem mai îndeaproape preocupǎrile, dar sǎ le împǎrtǎşim şi bucuriile.

Ce am făcut până acum?

 

Ȋn 2023 am continuat seria evenimentelor prin care ne-am propus sǎ fim mai aproape de clienții noştri loiali.  Am ajuns la 4.000 dintre clientele noastre cu mǎrțişoare de ciocolatǎ pentru a marca începutul primǎverii. De Paște, în luna aprilie, 500 de clienți fideli au primit din partea Provident coșuri cu produse pascale, iar luna august a fost dedicată seniorilor, fiind dǎruite cărucioare de cumpărături pentru a-i ajuta pe 300 dintre aceştia în activitățile lor zilnice. În septembrie am oferit rechizite pentru a-i sprijini pe 300 dintre copiii clienților noştri cu ocazia începutului de an școlar. 

O parte dintre cadouri au fost livrate de reprezentanți de vânzǎri împreunǎ cu angajați din funcții suport din București și Craiova, care şi-au dorit sǎ interacționeze în mod direct cu clienții Provident şi sǎ le cunoascǎ povestea.

Aceste evenimente speciale au adus zâmbete pe fețele clienților noștri, iar întâlnirile cu ei au fost pline de emoție și sinceritate. Pe lângǎ bucuria cadoului primit, vizitele făcute în cadrul „Zilelor Clientului” au fost pentru unii dintre clienți inclusiv o oportunitate sǎ fie ascultați, sǎ poarte simple discuții care sǎ le mai atenueze singurătatea cu care se confruntă zi de zi. Această legătură umană autentică ne-a amintit că suntem mai mult decât o instituție financiară nebancară - suntem o comunitate care se sprijină reciproc.

Ce mai urmeaza pânǎ la finele anului?

Ȋn luna decembrie vom vizita alți 300 de clienți loiali pentru a le face o suprizǎ cu ocazia sǎrbǎtorilor de Crăciun. De asemenea, în 2024 vom continua acest program şi sperǎm sǎ ajungem la cât mai mulți dintre voi. 

Misiunea noastră este să creăm o lume mai bună, prin incluziune financiară și socială, dar și să vă mulțumim pentru încrederea pe care ne-o acordați și pentru sfaturile care ne ajută să ne transformăm afacerea astfel încât să reușim să vă oferim sprijinul de care aveți nevoie. 

 

Citește și articolele:

Cumpǎrǎ inteligent în perioada reducerilor!

Suntem aici pentru tine, oricând ai nevoie de ajutor
PROGRAM
luni-vineri:
8:00 - 20:00
sâmbătă
9:00 - 17:00
SUNĂ LA
021 275 75 75
(apel cu tarif normal)
021 9877
(apel cu tarif normal)
VREI SĂ FII SUNAT?

Completează formularul și vei fi
sunat în cel mai scurt timp posibil.

AI ÎNTREBĂRI?
Vezi pagina noastră cu
întrebari frecvente