Intrebari frecvente

  • De ce documente am nevoie pentru a solicita un împrumut și care este venitul minim?

    Ai nevoie de un act de identitate care să certifice cetăţenia română şi domiciliul stabil într-unul dintre oraşele în care oferim împrumuturi, o dovadă a unui venit cert (ex: fluturaș de salariu sau cupon de pensie) și, după caz, o dovadă a unui cont bancar deschis în lei pe numele tău la orice bancă din România. Dacă alegi serviciul de gestionare la domiciliu a creditului primești banii în mână în maximum 48 de ore de la apel, caz în care contul bancar nu mai este necesar.

    Venitul minim disponibil per solicitant trebuie sa fie de 270 de lei sau de 540 de lei pe familie. Oferim imprumuturi persoanelor cu vârsta peste 18 ani.

    Te rugăm să foloseşti simulatorul de credit pentru a stabili tipul de credit care ţi se potriveşte şi pentru a vedea care sunt costurile acestuia.

    Pentru a afla care este suma maxima pe care o poți primi cu venitul tău te rugăm să suni la departamentul nostru de relații cu clienții la 021 9877 000 (apel cu tarif normal) de luni până vineri între orele 8:00 și 22:00 sau sâmbătă și duminică între orele 8:00 si 18:00.


  • Este adevărat că DAE la imprumuturile Provident depăşește 100%?

    În unele cazuri, da: valoarea dobânzii anuale efective (DAE) a împrumuturilor variază între 89% și 104%. Știm, pare uriașă. Însă DAE nu este întotdeauna ceea ce pare, mai ales pentru împrumuturile de valoare mică, pe termen scurt, cum sunt cele pe care le oferim noi. Practic, orice creditor care calculează DAE pentru valori mici, pe termen scurt, va afișa DAE mult mai mari decât cele pentru împrumuturi de valoare mare, pe perioade foarte lungi. De exemplu, pentru un împrumut de 1.000 de lei pe 44 de săptămâni cu un cost total fix de 335,58 de lei, DAE este 102,31%, deși costul total raportat la suma împrumutată este doar 33,56%!

    Cu alte cuvinte, DAE nu este simpla adunare procentuală a tuturor costurilor unui credit. Cheia utilizării DAE este calcularea ei pentru aceleaşi condiţii de sumă, perioadă de rambursare, număr de rate, tip de dobândă, întrucât valoarea DAE diferă sensibil în funcţie de aceste variabile. Să luăm un exemplu:

     Perioada rambursare
     6 luni
     12 luni (1 an)
     24 luni (2 ani)

     Valoare credit – 2.000 lei

     Dobândă - 13%

     Comision inițial - 5%

     DAE = 36%  DAE = 25,40%  DAE = 19,80
     Suma totală de plată
     2.177 lei
     2.244 lei
     2.382 lei

     

    Știm, pare incredibil: pe măsură ce perioada de rambursare crește, DAE scade, deși costurile propriu-zise cresc! Cu alte cuvinte, un DAE mai mic nu înseamnă neapărat un cost mai mic.

    În plus, e bine de știut că DAE nu ţine cont de o serie de taxe cum ar fi comisionul de penalizare în caz de întârziere a plăţii unei rate, comisionul de rambursare anticipată sau orice alt cost care nu poate fi estimat la momentul solicitării/acordării împrumutului. Cu alte cuvinte, DAE calculată inițial este valabilă până în momentul în care se face o plată anticipată, se modifică dobânda sau sunt aplicate penalități pentru întârziere la plată.

    Nu în ultimul rând, DAE nu ține cont de alte aspecte mai puțin tehnice, însă la fel de importante, cum ar fi rapiditatea cu care este emis împrumutul sau calitatea serviciilor oferite, elemente care pot face la fel de bine diferența între oferte de credit.

    Mai multe despre cum se calculează DAE și cum poate fi folosită pentru a alege împrumutul potrivit găsești pe www.totuldespredae.ro.


  • Este adevărat că dobânda (sau costul total al unui împrumut) este de peste 100%?

    Nu. Dobânda fixă anuală totală variază între 17% si 45% în funcție de suma împrumutată și perioada contractului. Costul total fix raportat procentual la suma împrumutată pentru varianta prin transfer bancar variază între 30% și 48%. Serviciul la domiciliu, care presupune înmânarea banilor în maximum 48 de ore și încasarea ratelor săptămânale de la domiciliul clienților, este un serviciu opțional (deci clienții aleg în mod expres să beneficieze de el), oferit contra cost. Costul procentual al serviciului la domiciliu, raportat la suma împrumutată, variază între 37% și 63%, în funcție de suma împrumutată și de perioada contractului.

    În oricare caz, atunci când analizăm costurile noastre cu cele ale altor instituții financiare, este important să avem în vedere faptul că, fiind o IFN, Provident nu poate atrage depozite de la populaţie (deci trebuie să se împrumute la rândul său) iar costurile noastre acoperă riscul pe care ni-l asumăm oferind împrumuturi fără garanţii. Acest lucru este cu atât mai important cu cât Provident nu percepe penalităţi pentru întârziere la plată, ceea ce înseamnă că suma datorată nu poate creşte pe perioada împrumutului, cum se întâmplă adesea la alţi creditori.

    De altfel, clienții apreciază în primul rând aspectul uman al afacerii noastre, adică modul în care sunt tratați, atenția și calitatea serviciilor pe care le primesc. Credem că ceea ce ne diferențiază de alți creditori este acest serviciu personalizat care derivă din relația agent-client. Oferim fără birocrație acces rapid la finanţare, costuri transparente şi fixe pe toată perioada împrumutului, confort şi servicii de calitate. Nu întâmplător cea mai mare parte a clienților noștri aleg serviciul suplimentar de gestionare la domiciliu. Ei apreciază faptul că pot alege să beneficieze de vizita săptămânală a unui agent și de faptul că primesc banii acasă în mai puțin de 48 de ore. Peste 90% dintre toate împrumturile pe care le-am acordat în 2012 au fost către clienți care au ales serviciul suplimentar de gestionare la domiciliu.



  • Ce este serviciul de gestionare la domiciliu a creditului?

    Serviciul de gestionare la domiciliu a creditului este un serviciu opţional, oferit contra cost, prin care poţi primi banii în mână, în maximum 48 de ore, chiar la tine acasă. În acest fel, nu ai nevoie de un cont bancar pentru a lua un împrumut, iar ratele le plăteşti în confortul casei tale, după un program stabilit de comun acord cu agentul tău Provident. În felul acesta vei şti în fiecare săptămână care este situaţia plăţilor tale şi când vei putea beneficia de noi împrumuturi.
    Te rugăm să foloseşti calculatorul de credit pentru a stabili tipul de credit care ţi se potriveşte şi pentru a vedea care sunt costurile acestuia.


  • Ce sume de bani pot împrumuta şi pe ce perioade?

    În funcţie de tipul de împrumut dorit, la o primă colaborare poţi solicita sume cuprinse între 500 şi 3.500 de lei. Clienţii existenţi pot obţine până la 5.000 de lei, în funcţie de comportamentul de plată şi de veniturile disponibile. Perioada de rambursare diferă în funcţie de tipul de împrumut ales. Dacă vrei să vezi un exemplu de grafic de rambursare, te rugăm să utilizezi calculatorul de credite.


  • Care este costul total al unui împrumut şi în ce constă acesta?

    Costul total pentru împrumut este stabilit printr-un contract de credit foarte transparent. Astfel, vei şti de la bun început care este suma împrumutată şi cum urmează să restitui împrumutul.
     
    Costul unui împrumut depinde de tipul acestuia, adică de suma împrumutată şi de numărul de săptămâni în care se face restituirea. Costul total este fix pentru fiecare tip de împrumut şi include comisionul de acordare, cel de administrare, dobânda fixă totală şi, după caz, comisionul de gestionare la domiciliu a creditului. Te rugăm să foloseşti simulatorul de împrumut pentru a stabili tipul de împrumut care ţi se potriveşte şi pentru a vedea cuantumul fiecărui element al costului său.


  • Care este valoarea DAE pentru împrumutul meu?

    Valoarea Dobânzii Anuale Efective (DAE) a împrumuturilor Provident variază între 79,41% şi 104,63%. Este foarte important de precizat că în cazul împrumuturilor pe termen scurt, cum sunt cele oferite de Provident, DAE nu este un indicator relevant, întrucât nivelul acesteia este influenţat în mod categoric de perioada de rambursare şi de periodicitatea plăţilor. De exemplu, un împrumut fără serviciul la domiciliu de 1.500 de lei pe 51 de săptămâni are un cost total de 559,49 lei şi o DAE de 95,75%. Astfel, după cum se observă, DAE nu este exprimarea procentuală a costului total al împrumutului. Costul total este 559,49 lei, este menţionat fără echivoc în contractul de credit şi rămâne fix pe toată perioada împrumutului.

    Pentru a fi relevant, este important ca DAE să fie folosită pentru a compara două produse financiare similare. 

    Odată ales tipul de împrumut, agentul Provident te va informa asupra DAE corespunzătoare împrumutului tău.


  • Ce se întâmplă dacă nu pot plăti o rată la timp?

    Primul lucru pe care îl ai de făcut este să iei legătura cu noi sunând la departamentul de relaţii cu clienţii la 021.9877 pentru a găsi împreună o soluţie pentru situaţia ta. Dacă ai ales şi serviciul de gestionare la domiciliu a creditului poţi stabili direct cu agentul tău o modalitate de reeşalonare a plăţilor. În astfel de situaţii, cel mai important este să dai dovadă de bunăvoinţă şi să colaborezi cu angajaţii şi agenţii noştri pentru a ajunge cu plata ratelor la zi. Doar aşa vei putea beneficia de împrumuturi Provident şi pe viitor.


  • Pot obţine un credit de consum de la Provident dacă am fost refuzat deja de alte instituţii financiare?

    Provident ia în considerare toate cererile de împrumut, indiferent dacă solicitantul a fost refuzat de alte instituţii financiare. În același timp, scopul nostru este să acordăm împrumuturi într-un mod responsabil; de aceea evaluăm corespunzător posibilitatea solicitanților de a plăti împrumutul. Facem acest lucru întrucât nu este nici în interesul clienților, nici al nostru să împrumutăm sume de bani pe care aceștia nu își permit să le restituie. De aceea, dacă decizi să soliciți un împrumut, te rugăm să ne oferi informaţii exacte care să ne ajute să evaluăm corect posibilitatea ta de a plăti împrumutul.


  • Pot achita împrumutul înainte de termen?

    Desigur, poţi restitui împrumutul oricând înainte de termen, caz în care vei beneficia de o reducere a costurilor totale. Această reducere depinde de tipul tău de împrumut, de timpul scurs de la acordarea sa şi de comportamentul tău de plată pe perioada desfăşurării contractului. 

    Dacă vei dori să achiţi anticipat împrumutul, tot ce trebuie să faci este sa contactezi departamentul de relaţii cu clienţii pentru a afla care este reducerea de care vei beneficia şi ce trebuie să faci pentru a plăti împrumutul. Dacă ai ales şi serviciul de gestionare la domiciliu a creditului, poţi lua direct legătura cu agentul tău, care îţi va oferi toate informaţiile de care ai nevoie.


  • Vreau ca membrii familiei mele să nu cunoască detaliile împrumutului meu. Este posibil?

    Vom discuta detaliile împrumutului tău numai cu tine şi nu cu alţi membri ai familiei tale sau cu oricare alte persoane. Pe de altă parte, îţi recomandăm să le spui persoanelor care locuiesc la aceeasi adresă cu tine (sau proprietarilor apartamentului în care locuieşti) despre faptul că un agent va vizita adresa respectivă pentru discuţia iniţială şi, după caz, pentru încasarea ratelor. În felul acesta, încercăm să evităm pe cât posibil situaţiile neplăcute sau stânjenitoare, atât pentru agenţii Provident, cât şi pentru clienţi şi cunoscuţii acestora.


  • Când încep să plătesc ratele?

    Dacă ai un împrumut fără serviciul la domiciliu, vei plăti prima rată după 17 zile de la semnarea contractului, prin ordin de plată, din contul tău în contul Provident. Dacă alegi şi serviciul de gestionare la domiciliu a creditului, vei plăti prima rată după şapte zile de la semnarea contractului, agentului Provident, chiar la tine acasă.


  • Cum pot solicita un împrumut?

    Pentru a solicita un împrumut de la Provident nu trebuie decât să completezi formularul online şi vei primi un răspuns în cel mai scurt timp. Alternativ, ne poţi contacta telefonic la 021 98 77 (apel cu tarif normal) de luni până vineri între 07:30 și 20:00 sau sâmbătă și duminică între 08:00 si 18:00.