Sună la 021 275 75 75
Provident și Rețeaua de sănătate Regina Maria susțin lupta împotriva cancerului la sân!
Până în 30 noiembrie 2021, clienții Provident au reducere de 30% la mamografiile efectuate în clinicile din rețeaua Regina Maria
Cancerul la sân este cel mai frecvent tip de cancer întâlnit la femei în România, iar conform unui raport Globocan (Global Cancer Observatory), în 2020 numărul de cazuri noi a crescut cu peste 30% față de 2019, depășind 12.000 de pacienți. În același timp, conform ultimelor date disponibile în rapoartele Eurostat, România are cea mai mică rată de screening din țările membre UE în rândul femeilor cu vârsta cuprinsă între 50 și 69 de ani, doar 0,2%.
Această afecțiune medicală ar putea fi tratată dacă este descoperită la timp, însă în România, 80% din cancerele de sân sunt diagnosticate în fază avansată, stadiu în care tratamentul nu poate aduce vindecarea, ci doar prelungirea supraviețuirii. Prevenția este cel mai bun medicament, iar testele anuale de screening pot salva vieți.
Peste 70% dintre angajații Provident sunt femei, multe dintre ele cu vârsta de peste 50 de ani, adică în segmentul de vârstă cu cel mai ridicat grad de incidență a cancerului la sân. Astfel, în 2019, Provident a demarat o campanie internă de screening pentru depistarea cancerului mamar, cu sprijinul Regina Maria. În total, au fost examinate 830 de angajate (61% din total angajate în perioada campaniei), în 23 de locații din țară.
Campania internă a fost reluată în acest an și cele 1.400 de femei din Provident pot beneficia gratuit de un control pentru depistarea cancerului la sân.
Pentru creșterea nivelului de conștientizare și prevenție a cancerului la sân la nivel național, Provident și Rețeaua de Sănătate Regina Maria derulează, pentru al doilea an la rând, Campania ,,20 de minute pentru viața ta’’. Pe durata campaniei, clienții Provident beneficiază de o reducere de 30% pentru mamografiile efectuate în oricare dintre cele 24 de clinici Regina Maria din 12 orașe din țară.
Dacă sunteți client Provident și doriți să vă faceți o programare pentru o mamografie, puteți suna la Call Center-ul Regina Maria: 021 9268 sau puteți folosi una dintre alternativele de programare, despre care găsiți mai multe detalii aici. Doar spuneți că sunteți client Provident și beneficiați automat de reducerea de 30%. Campania este valabilă până în 30 noiembrie 2021.
Informații utile:
Cancerul la sân este uneori diagnosticat după apariția simptomelor, moment în care boala este deja într-un stadiu avansat. În stadiu incipient, cancerul de sân nu generează simptome și, astfel, testele de prevenție sunt cu atât mai importante:
La 20-30 de ani Autoexaminare lunară a sânilor Examen clinic al sânilor o dată la 3 ani
|
La 30-40 de ani Autoexaminare lunară a sânilor Examen clinic anual al sânilor Examen ecografic lunar |
La 40-50 de ani Autoexaminare lunară a sânilor Examen clinic anual al sânilor Mamografie bilaterală anuală |
După 50 de ani Autoexaminare lunară a sânilor Examen clinic anual al sânilor Mamografie bilaterală anuală |
Ascultă medicii
Dr. Victor Titirez, medic specialist Chirurgie oncologică: ,,Pandemia a sporit nivelul de stres, iar creșterea numărului de cazuri de cancer mamar este îngrijorătoare. Avem toate resursele și know-how-ul pentru a le ajuta pe femei să fie bine, dar trebuie să facă primul pas și să vină la test în fiecare an. Cred că cea mai bună veste pe care i-o pot da unui pacient este că analizele arată bine și îmi doresc să am ocazia să spun asta cât mai des.” |
Dr. Gerald Filip, medic primar Chirurgie generală, competență în Chirurgie oncologică: ,,Cancerul de sân reprezintă o amenințare la viață, fiind cel mai frecvent tip de carcinom întâlnit la femei în România. Dacă este depistat în fază incipientă, poate fi tratat cu șanse de vindecare, însă cancerul de sân este diagnosticat, de cele mai multe ori, în stadii avansate. Screening-ul nu previne apariția cancerului, dar ajută la depistarea sa într-o fază în care încă se poate acționa”. |
Dr. Isabela Botea, medic specialist Radiologie și Imagistică medicală, competență în Senologie: ,,Cancerul de sân se instalează discret, iar de cele mai multe ori simptomele apar târziu. Indiferent de vârstă, recomandarea mea este ca femeile să investească în sănătatea lor și să își facă anual mamografie și ecografie, iar astfel se pot asigura că sunt bine sau pot interveni dacă apare vreo suspiciune.” |
Pentru informații suplimentare despre prevenția și diagnosticarea cancerului de sân, puteți accesa website-ul Regina Maria, la adresa https://www.reginamaria.ro/articole-medicale/mamografie
Regulamentul campaniei este disponibil aici.