Curățenia începe cu organizarea
Timpul este o resursă prețioasă. Și la fel ca orice alt lucru în viață, o curățenie eficientă începe cu o organizare bine pusă la punct. Așa că, înainte de a scoate aspiratorul și lavetele, ia-ți câteva minute să îți faci un plan:
- Stabilește în ce ordine vrei să cureți camerele și pe ce să te concentrezi mai întâi.
- Împarte-ți casa în zone și implică toată familia. Așa terminați mai repede treaba și responsabilitatea este distribuită egal!
- Setează-ți obiective realiste - nu este nevoie să faci totul într-o singură zi.
Truc: Fă o listă de sarcini pe zile și ocupă-te întȃi de zonele mai puțin folosite, astfel încât să nu trebuiască să le cureți din nou înainte de Paște.
Începe prin a face ordine și prin a scăpa de lucrurile inutile
Curățenia de primăvară este momentul ideal pentru a renunța la lucrurile pe care nu le mai folosești. Astfel, faci loc lucrurilor noi în viața ta! Dacă nu ai folosit un obiect în ultimele 6 luni sau un an, probabil că nu ai nevoie de el.
- Donează hainele și obiectele în stare bună pe care nu le mai folosești. Poți face acest lucru pe rețelele sociale sau la centrele de reciclare, ori le poți dona unei cunoștințe.
Truc: Vinde articolele vestimentare în stare bună pe site-uri dedicate sau grupuri sociale - informează-te care sunt și cum funcționează, ce prețuri poți seta pentru ele, fă câteva poze și scrie câteva detalii despre articol. Poți face niște bani în plus chiar înainte de Paște!
Curăță în profunzime, dar fără stres
Dacă tot începi curățenia de Paște, asigură-te că faci lucrurile ca la carte, fără să transformi însă întregul proces într-o muncă epuizantă. Recomandările noastre:
- Începe prin a șterge praful în toată casa și prin a șterge ferestrele și apoi lasă-le larg deschise. Te vei bucura de un aer proaspăt și de o atmosferă mai plăcută în casă!
- Spală perdelele. E surprinzător cât de mult praf se adună în ele. Dacă ai alergii, acest proces îți va împrospăta mult casa și te vei simți mai bine. Asigură-te, totodată, că folosești și un detergent prietenos cu alergiile tale!
- Aspiră în toate camerele și ai grijă să te concentrezi și pe zonele pe care le ignori de obicei.
- Acordă atenție specială curățeniei din baie, curăță aragazul și ai grijă să ștergi frigiderul și să îl dezgheți dacă este necesar.
Întregul proces nu trebuie să fie unul epuizant, ci o metodă prin care te bucuri de o casă frumoasă în timp ce îți pui ordine în gânduri. Ca să faci lucrurile mai ușoare, poți să asculți muzică ori să urmărești o emisiune în timp ce faci ordine.
Trucuri: foloseşte produse de curățenie eficiente și ieftine, direct din bucătărie. În loc să dai bani pe tot felul de soluții chimice, încearcă ingrediente naturale pe care probabil le ai deja acasă:
- Oțetul face minuni pentru geamuri, oglinzi și suprafețele din bucătărie.
- Bicarbonatul de sodiu curăță petele de pe covoare și neutralizează mirosurile neplăcute.
- Lămâia îndepărtează grăsimea și oferă un miros proaspăt în bucătărie.
- Amidonul de porumb este perfect pentru curățarea geamurilor fără urme.
Cum să le utilizezi:
- Amestecă oțet cu apă într-un pulverizator și folosește substanța pentru a curăța orice suprafață!
- Dacă vrei ca întreaga casă să răspândească un miros primăvară fără să dai banii pe odorizante scumpe, pune câteva picături de ulei esențial (lămâie, lavandă, portocală) pe un tampon de bumbac și aspiră-l. Mirosul plăcut se va răspândi prin toată casa. Lămâia îndepărtează grăsimea și oferă un miros proaspăt în bucătărie.
- Dacă ai cuptorul plin de grăsime arsă, nu te chinui cu produse scumpe. Amestecă bicarbonat cu apă până când obții o pastă, aplică pe suprafețele murdare și las-o să acționeze. Apoi șterge cu un burete umed. Pentru un plus de eficiență, pulverizează puțin oțet peste bicarbonat pentru o reacție efervescentă care dizolvă grăsimea.
- Dacă vrei ca rufele să aibă un miros proaspăt de Paște, curăță mașina de spălat cu oțet și bicarbonat. Rulează un ciclu la temperatură ridicată fără haine pentru a elimina calcarul și mirosurile neplăcute.
Reîmprospătează-ți casa prin câteva mici schimbări
Dacă vrei să simți că a venit cu adevărat primăvara, poți face câteva mici schimbări acasă:
- Schimbă așternuturile cu unele mai colorate, de primăvară.
- Adaugă câteva plante frumoase - îți vor îmbunătăți starea de spirit.
- Poți chiar să schimbi poziția unor piese de mobilier, pentru o atmosferă nouă.
- Alege să folosești materiale naturale pentru a-ți decora casa de Paște. Poți crea împreună cu cei mici coronițe din crenguțe sau decorațiuni din hârtie.
Organizează-ți finanțele - și ele fac parte din curățenia de primăvară
Profită de curățenia de primăvară sǎ faci puținǎ ordine şi în finanțele personale. O organizare eficientă a bugetului te poate ajuta să reduci cheltuielile inutile, să economisești mai mult și să intri în sărbători cu mai puțin stres financiar:
- Verifică-ți bugetul lunar și analizează-ți cheltuielile din ultimele luni.
- Renunță la abonamentele pe care nu le mai folosești.
- Încearcă să eviți cheltuielile inutile. Poți folosi Testul Chibzuintei de la Provident ca să afli dacă ai cu adevărat nevoie sau nu să faci o achiziție.
- Încearcă să economisești, ca să faci față mai ușor unui eveniment neprevăzut.
Un buget organizat îți oferă liniște și mai multă libertate financiară. Curățenia de primăvară nu e doar pentru casă, ci și pentru portofel!








