Despre Provident

Bine ai venit pe site-ul Provident Financial România!Victor Boczan - Provident

Mă  bucur să te întâmpin în acest spațiu virtual în care ne dorim să răspundem dorinţelor tale de informare,  prezentându-ți istoria și activitatea pe care o desfăşurăm, atât în cadrul PFR cât și al familiei noastre extinse, grupul britanic International Personal Finance. Astfel, vom începe printr-un scurt rezumat al activității noastre.

Provident Financial România este o instituţie financiară nebancară, înregistrată în Registrul General al Băncii Naţionale a României și specializată în acordarea de împrumuturi de valoare mică, pe termen scurt.

Suntem prima instituție financiară care, în primăvara lui 2006, lansează în România împrumutul la domiciliu, pe baza unui model de afaceri cu o istorie de peste 130 de ani. Printr-un serviciu suplimentar, oferit contra cost, clienții pot primi banii acasă în maximum 48 de ore, fără giranți sau garanţii şi fără birocraţie. Un agent îi va vizita apoi pentru încasarea ratelor, astfel clienții își plătesc ratele în confortul propriei locuinţe.

De atunci, am devenit cunoscuți în întreaga țară pentru rapiditate în acordarea creditului, transparenţă în prezentarea tuturor costurilor şi corectitudine în respectarea angajamentelor. Suntem mândri că am ajutat sute de mii de români să îşi îndeplinească dorințele, români care au avut și continuă să aibă încredere în produsele noastre.

Suntem parte a grupului britanic International Personal Finance (IPF), lider internaţional în furnizarea de credite de consum la domiciliu. IPF este inclus în indicele FTSE 250 al Bursei din Londra şi are peste 2,6 milioane de clienţi şi 7.000 de angajați care lucrează împreună cu aproape 30.000 de agenţi în opt ţări, pe două continente. Pentru mai multe informaţii despre grup, te rugăm să vizitezi www.ipfin.co.uk.

Ne bucurăm să putem afirma că din aprilie 2006 până în prezent, Provident a creat oportunităţi fie din postura de furnizor de servicii, fie din cea de angajator, sau partener de afaceri. Astfel, în prezent, ne asigurăm de respectarea cu succes a angajamentelor faţă de cei peste 850 de angajaţi, 4.200 de agenţi (colaboratori independenţi) şi, bineinţeles, față de clienţii noştri din toată țara.

Înainte de a încheia, un scurt bilanț: în cei 7 ani de activitate in România am contribuit la îndeplinirea viselor sau soluţionarea nevoilor a peste 500.000 de clienți, am investit mai mult de 180 milioane de euro, din care peste 700.000 de euro în proiecte sociale dezvoltate în comunitățile în care suntem prezenți.

Îți mulţumim că ai ales să intri pe website-ul nostru şi te invităm să descoperi în celelalte pagini mai multe informații despre produsele şi activităţile noastre în România și în lume, despre cum contribuim la dezvoltarea comunităților locale şi nu în ultimul rând despre oamenii şi spiritul Provident.

Întreaga echipă Provident îți dorește navigare ușoară!

Victor Boczan,

Director General,

Provident Financial România