Situaţia financiară a românilor s-a îmbunătăţit în ultimii trei ani şi tot mai mulţi oameni reuşesc să pună bani deoparte


București, 23 noiembrie 2016
– Peste 75% dintre români consideră că au un nivel de trai mediu sau peste medie și venituri suficiente pentru un trai decent, care le permite inclusiv să cumpere bunuri mai scumpe, chiar dacă fac uneori sacrificii în alte domenii, arată un studiu efectuat de compania de cercetare de piață Novel Research la inițiativa Provident Financial România. Astfel, clasa de mijloc a crescut cu 16,5 puncte procentuale comparativ cu anul 2013, când compania a efectuat un studiu similar, în timp ce ponderea românilor care se consideră săraci, neavând venituri suficiente pentru cheltuielile esențiale, a scăzut de la 13,8% în 2013 la 5,6% anul acesta, relevă studiul efectuat în perioada 4-14 noiembrie pe un eșantion reprezentativ la nivel naţional de 1.003 respondenți.

Nivelul mai bun de trai se datorează evoluției economice din România în ultimii trei ani, dar și atenției sporite pe care românii o acordă cheltuielilor zilnice. Astfel, 77% dintre respondenți spun că urmăresc atent evoluția bugetului personal, iar 13% țin o evidență scrisă a veniturilor și cheltuielilor. Ca urmare, comparativ cu 2013, tot mai puțini români spun că rămân fără bani de la un salariu la altul. Mai exact, 23,4% dintre respondenți nu reușesc aproape niciodată să cheltuiască mai puțin decât câștigă, comparativ cu 29,9% în 2013. Potrivit studiului, femeile tind să rămână mai des fără bani decât bărbații, iar dintre cheltuielile de necesitate scăzută pe care acestea le fac ponderea cea mai mare o au îmbrăcămintea și cosmeticele. La polul opus, 31,6% declară că își planifică și gestionează eficient bugetul și se încadrează întotdeauna în veniturile obținute, procent în creștere comparativ cu nivelul de 22% din 2013.

Peste 34% dintre respondenți economisesc cu regularitate pentru viitor sau pentru diverse investiții, nivel similar celui din 2013, în timp ce ponderea celor care economisesc atunci când au în plan să investească s-a dublat în ultimii trei ani până la 32,2% și doar 31,5% dintre români spun că nu reușesc să facă economii față de 47,1% în 2013. Investițiile în imobiliare sunt în continuare considerate ca fiind printre cele mai avantajoase de către 46,7% dintre respondenți, similar nivelului din 2013, urmate de investițiile în propria afacere (41,6%) și de cele în aur sau argint (36,2%, în scădere față de 50,7% în urmă cu trei ani).

Când vine vorba despre produsele financiare utilizate de români, se observă o scădere a apetitului pentru carduri de credit (43,7% în 2013 față de 40,8% în 2016) sau pentru creditele de nevoi personale (47% în 2013 față de 40,2% în 2016). Pe de altă parte, a crescut numărul românilor care dețin un cont bancar (69,9%) și un card de debit (57,6%), în timp ce o creștere semnificativă, de aproximativ 52%, au înregistrat produsele de asigurare de viață sau de locuință.

,,Chiar dacă nivelul de cunoştinţe în ceea ce priveşte produsele financiare creşte în fiecare an,  România se află în continuare sub media europeană la capitolul educaţie financiară. Tot mai mulţi români sunt interesaţi de cum pot cheltui responsabil, economisire sau cum îşi pot investi banii într-un mod profitabil. Tocmai de aceea, unul dintre obiectivele noastre este să continuăm să investim în programe de educaţie financiară, în colaborare cu parteneri puternici, într-un efort de a contribui la îmbunătăţirea nivelului de educaţie financiară din România", a declarat Viktor Boczán, directorul general al Provident Financial România.

Aproape 75% dintre români susțin că se informează și compară ofertele disponibile pe piață atunci când au în plan să acceseze un nou produs financiar. 52,9% spun, însă, că este important pentru ei să-și dezvolte cunoștințele financiare pentru a-și gestiona mai bine bugetul personal și a economisi. Educația financiară este așadar o prioritate şi peste 60% dintre dintre respondenți apreciază că nivelul de educație financiară este încă slab în România. Aproape trei sferturi dintre respondenți consideră că sistemul de învățământ are un rol esențial în creșterea nivelului de educație financiară în România și 93% cred că introducerea unei clase obligatorii de educație financiară poate sprijini atingerea acestui obiectiv, în timp ce aproape 70% sunt de părere că o contribuție importantă în acest sens trebuie să aibă și instituțiile financiare.

 

Despre Provident Financial România

Provident Financial România face parte din grupul britanic International Personal Finance (IPF), unul dintre cei mai importanți furnizori de credite de nevoi personale la domiciliu din Europa. Grupul are 2,8 milioane de clienţi în 11 ţări din Europa, precum şi în Mexic și Australia. IPF este unul dintre cei mai mari angajatori britanici din Europa Centrală și de Sud-Est și una dintre cele mai puternice 250 de companii internaţionale listate la Bursa din Londra.

Din 2006, Provident a investit în România peste 270 de milioane de euro și a contribuit la bugetul de stat cu taxe în valoare de peste 45 de milioane de euro. Începând cu 2016, compania are aproape 4.000 de angajați și a devenit astfel cel mai mare angajator britanic din România și unul dintre cei mai mari angajatori din țara noastră.

Provident dezvoltă și susține diverse proiecte de responsabilitate socială - programe de educaţie financiară, dezvoltarea tinerelor talente, sprijinirea grupurilor defavorizate - în care a investit până acum peste 850.000 de euro.

 

Pentru mai multe informații, vă rugăm vizitați provident.ro/despre-noi sau contactați:

Elena Ungureanu, Senior Corporate Affairs Officer Provident

Tel: 0735.902.018, e-mail: elena.ungureanu@provident.ro