• Sună la 021 275 75 75

  • Trimite SMS la 1805

Provident anunță rezultatele financiare pentru primul semestru din 2014

Bucureşti, 30 iulie 2014 – Filialele din România și Bulgaria ale grupului britanic International Personal Finance (IPF), care operează sub brandul Provident, au acordat împrumuturi în valoare de 68,4 milioane de euro (55,9 milioane de lire sterline) în prima jumătate a acestui an, în creștere cu 26% comparativ cu aceeași perioadă din 2014.

În toamna anului trecut, IPF a lansat operațiunile pe piața din Bulgaria folosind infrastructura și resursele de management din România și, de atunci, rezultatele celor două țări sunt raportate cumulat.

Veniturile celor două companii au crescut cu 23% comparativ cu primul semestru al anului trecut, până la 45,3 milioane de euro (37 de milioane de lire sterline). Profitul operaţional brut al Provident, conform standardelor internaţionale de raportare financiară IFRS, a fost de 2,1 milioane de euro (1,7 milioane de lire sterline). În cei opt ani de prezență pe piața locală, compania a investit în România peste 230 de milioane de euro și a contribuit la bugetul de stat cu taxe în valoare de peste 30 de milioane de euro.

Grupul are acum peste 312.000 de clienți activi în cele două țări, cu 16% peste nivelul raportat în primul semestru din 2013. Aproximativ 5.000 dintre aceștia sunt în Bulgaria, unde IPF are deja peste 300 de angajați și agenți independenți și 8 puncte de lucru în cele mai importante orașe din țară. Investițiile în extinderea operațiunilor în Bulgaria în primele șase luni ale acestui an s-au ridicat la 3,3 milioane de euro (2,7 milioane de lire).

Anul acesta, Provident a introdus în portofoliul său produse noi, cum ar fi împrumuturi de valori mai mari pe perioade mai lungi și a anunțat că testează programe de recompensare a clienților fideli prin condiții preferențiale și reduceri de costuri. De asemenea, compania are în plan oferirea de împrumuturi cu rambursări lunare, ca o alternativă la modelul actual care presupune achitarea săptămânală a ratelor.

„Investițiile realizate în extinderea operațiunilor în zone noi, atât în România, cât și în Bulgaria, precum și diversificarea portofoliului de produse și servicii au generat creșteri importante ale tuturor indicatorilor de performanță și ne așteptăm la rezultate solide și în semestrul al doilea. În același timp, sunt încântat să văd că tot mai mulți angajați români fac pasul către o carieră internatională: după contribuția la succesul lansării operațiunilor pe piața din Bulgaria, cel puțin trei români vor face parte din echipa care va pune bazele operațiunilor în Spania, cea mai recentă țară unde IPF se extinde și unde ne așteptăm să emitem primele împrumuturi la începutul lui 2015, a declarat Gerard Ryan, CEO-ul grupului IPF.

IPF are acum peste 2,6 milioane de clienţi în șapte ţări din Europa Centrală şi de Est, precum şi în Mexic. Grupul a anunţat pentru primul semestru din 2014 venituri de 394,1 de milioane de lire sterline, în creștere cu 16,7% comparativ cu perioada similară din 2013 și a acordat împrumuturi în valoare totală de 513 milioane de lire sterline. IPF este unul dintre cei mai mari angajatori britanici din regiune și una dintre cele mai puternice 250 de companii internaţionale listate la Bursa din Londra.