• Sună la 021 275 75 75

  • Trimite SMS la 1805

Destinaţii de vacanţă în România pentru copii

În vacanța de vară, o excursie într-un loc magic, de poveste, în care copiii să se poată bucura de natură, de tradiții sau să se aventureze pe trasee special pregătite în aer liber, ar putea fi cel mai frumos cadou.


Aventura Parc din Brașov


Acest parc de aventură reprezintă destinația perfectă pentru copii, mai ales dacă adoră aventura și mișcarea în aer liber. Atractivitatea parcului constă în activități sportive în aer liber, dispunând de 8 trasee de dificultate. Copiii se pot cățăra sau sări cu ajutorul unor echipamente de protecție. Siguranța lor este foarte importantă și de aceea ei sunt întotdeauna supravegheați și îndrumați de personalul specializat în timpul activităților. De asemenea, parcul mai numără activități precum: escalada în copaci cu ajutorul tirolienelor pe poduri și pasarele sau vânătoarea de comori, activitate de grup în care se urmărește un traseu cu numeroase obstacole pentru a găsi comoara.

Dino Park din Râșnov

În acest parc, deschis recent, copiii pot pătrunde în lumea dinozaurilor. Parcul se întinde pe o suprafată de 1,4 hectare și este situat în pădure, într-un decor superb lângă Cetatea Râșnov. Aici pot fi admirați 45 de dinozauri în mărime naturală, așezați în ordinea evoluției lor în preistorie. Dinozaurii au dimensiuni impresionate, între 8 şi 24 de metri lungime şi 2 şi 20 de metri înălţime și sunt confecţionaţi din fibră de sticlă. Intrarea în parc este şi ea una spectaculoasă, în ton cu tematica parcului, fiind o gură de dinozaur. Investitorii români au colaborat cu specialişti germani pentru ca parcul de la Râşnov să fie autentic, mai ales că astfel de parcuri cu dinozauri se mai găsesc în Austria şi Germania.

Aventură în satele din Transilvania

Transilvania este locul ideal pentru o vacanță alături de copii. Aici se pot organiza adevărate vănători de enigme, jocuri care se pot desfășura ca o distracție excelentă pentru o singură familie sau pentru mai multe, ca o competiție între echipe. Enigmele pe care trebuie să le descoperiți sunt răspândite în trei sate, aflate la distanțe de maximum 12 km unul de celălalt: Viscri, Criţ și Meşendorf. Pentru câteva ore va trebui să uitați de tehnologie, de internet și să vă puneți la bătaie imaginația și ingeniozitatea pentru a dezlega ghicitorile în versuri. Vânătoarea de enigme este o activitate distractivă prin satele sătești, din care nu ar trebui să lipsească drumețiile și vizitarea bisericilor fortificate, multe dintre ele aflate pe lista UNESCO.

Cu Mocănița în Maramureș

Cu siguranță, călătoria cu Mocănița va râmâne o experiență de neuitat pentru copii. Aceștia au posibilitatea de a vedea cele mai frumoase peisaje din România, Valea Vaserului, pe geamul unui tren vechi, care circulă zilnic între 30 iunie şi 18 septembrie. Mai mult, dacă îți planifici vacanță în zonă, ține cont că Mocănuița face şi trei călătorii speciale în serile cu lună plină (16 iulie, 13 august şi 10 septembrie). Pentru copiii mai mari, o alternativă excelentă sunt și drumețiile sau mersul pe bicicletă pe Valea Izei.

Delta Dunării

Delta este o destinație perfectă pentru copiii pasionați de natură, care vor să cunoască mai mult din lumea animalelor și a păsărilor. Priveliștile unice și natura nealterată îi va atrage cu siguranță pe cei mici, care vor observa și vor înțelege mai mult din comportamentul păsărilor. Perioada ideală de călătorie ar fi până în septembrie, când începe migraţia de toamnă. Sunt mai mult de 350 de specii în Rezervaţia Biosfera Delta Dunării, care găzduieşte peste 60% din populaţia lumii de cormorani mici, 50% dintre gâştele cu gâtul roşu şi cel mai mare număr de pelicani şi pelicani creţi din Europa. Ca alternativă puteți alege tururile organizate de la Pădurea Letea şi Canalul Litcov până la Cap Candura şi Lacul Sireasa.

                                                                                                     Articol scris de Ana Smădeanu, specialist în jurnalism turistic