• Sună la 021 275 75 75

  • Trimite SMS la 1805

Cu agenția sau pe cont propriu?

Există circumstanțe care justifica comisionul intermediarului dar și multe situații în care te poți descurca la fel de bine pe cont propriu scoțând și mai puțini bani din buzunar.

Ca să ajungi în Europa n-ar trebui să colaborezi neapărat cu agenția de turism. Engleza se vorbește mai peste tot, site-urile de rezervări îți oferă tot ce vrei în materie de cazare (booking.com, vola.ro etc), nu ai nevoie decât de un ghid al orașului de vizitat în buzunar, voie bună și tălpi solide la pantofi.

Lucrurile se schimbă însă când vrem să vedem locuri ceva mai exotice, din alte spații culturale. În Egipt, Maroc, Tunisia, Kenia, nu prea mergi cu rezervare de pe booking.com totuși. În zone diferite mult ca specific cultural ajutorul agenției e necesar, merită chiar să suporți disconfortul adus de grupurile mai mari, cu tot ce înseamnă acestea (colegi mai antipatici de excursie, încorsetarea într-un program bătut în cuie etc).

Nici în aceste cazuri însă turistul n-ar trebui să rămână legat de agenție pe toată durata sejurului. De exemplu, agenția te-a adus în siguranță până la hotel, aaranjat ce ține de viză (dacă e cazul), transportul spre hotel, a fixat chiar și un program zilnic de mici excursii și obiective de vizitat. De multe ori acestea au însă un cost piperat-nu poți negocia pe cont propriu cu agențiile din zonă sau cu localnicii pentru a obține prețuri mai bune-și ajungi să plătești mai mult, cumulat, pentru aceste deplasări zilnice decât ai dat pe cazare plus transport. O soluție în acest caz ar fi să evadezi din grup de câte ori ai ocazia, mai ales pentru explorări scurte ale împrejurimilor. Poți să te lipesti chiar de alte grupuri dacă ai mirosit că au obținut disconturi mai bune. 

Evita de asemenea să faci achiziții pe baza unor negocieri intermediate de ghidul angajat de agenție dacă nu poți verifica din surse independente prețurile (se pot face înțelegeri cu comercianții, ghidul primind anumite comisioane din vânzări). Cel mai bine ar fi să ceri ghidului ori personalului hotelier repere de preț și să încerci apoi să negociezi pe cont propriu, în funcție de specificul cultural al zonei. Asta nu înseamnă însă că nu se pot obține prețuri avantajoase și prin intermediul agențiilor de turism, mai ales în cazul ofertelor “last minute”(vezi subcapitolul dedicat).

Articol scris de Cristi Dogaru, specialist în jurnalism economic