• Sună la 021 275 75 75

  • Trimite SMS la 1805

Nişă de piaţă sau avantaj competitiv? Flexibilitate!

Ce legătură există între spiritul antreprenorial firav din România (reflectat în numărul relativ mic de companii mici și mijlocii) și perceptia asupra riscului? Când pierderile rezultate în urma riscurilor asumate sunt văzute, nu ca oportunități de învățare, ci ca o invalidare a aptitudinilor pentru afaceri, rezultatul este inacțiunea, expectativa.  

O piedică la fel de importantă ține de modul în care ne subestimăm șansele de supraviețuire într-un mediu economic nu foarte prietenos. Și nu fiscalitatea excesivă și barierele birocratice sperie cel mai tare antreprenorii la început de drum, ci ancorele aparent fragile de care dispun la înființarea companiei. “Nu am o nișă de piață doar pentru mine, cum am să fac față concurenței?” sau “Dacă nu beneficiez de un avantaj competitive, voi fi mâncat de firmele mai vechi, bine înfipte în piață și cu o clientelă solidă” sunt temeri care pot paraliza potențialii oameni de afaceri.  

Ce s-ar putea spune pentru a le schimba optica?

În primul rând, siguranță absolută nu există nici în materie de religie, ce să mai vorbim de afaceri. Pericole există la tot pasul iar șansele de a se materializa cresc dacă ne concentrăm obsesiv asupra lor. 
În plus, începerea unei mici afaceri nu trebuie privită ca un examen-cine îl pică poartă ștampilă lipsei unor calități-ci ca o ocazie de a învață din interacțiuni noi cu oamenii (clienții) și mediul (economic). La sfârșitul acestui drum, indiferent dacă ajungi la feliment sau extindere, vei fi mai bogat cu o experiență.
 
În al doilea rând, exceptând monopolurile “naturale” (vezi sectorul de utilități) și relațiile personale cu mânuitorii fondurilor (vezi companiile-capușă), e greu de presupus că vei reuși să te înșurubezi într-o nișă de piață care să-ți asigure o supraviețuire ușoară și pe termen lung în mediul de afaceri. Cel mai probabil va trebui să-ți generezi singur nișa de piață, introducând elemente care nu există în oferta concurenței (servicii noi, un preț imbatabil, o altă filosofie de resurse umane, etc). 

Similar în cazul avantajelor competitive. E greu de presupus că vei reuși să împiedici copierea lor de firmele concurente o perioadă lungă de timp iar cel mai sigur mod de a te păstra în atenția clienților este să inovezi permanent, să aduci mereu ceva nou care să vina în întâmpinarea dorințelor clienților. Până la urmă, pe termen lung, flexibilitatea și capacitatea de inovare fac mai mult decât nișele de piață și avantajele competitive temporare.  

                                                                                                        Articol scris de Cristi Dogaru, specialist în jurnalism economic