Amprenta economică

Suntem în România din 2006. Şi tot de atunci încercăm să fim în fiecare zi mai buni, să avem produse şi servicii la cele mai înalte standarde. Ştim că este un discurs standard al companiilor private. Mai ştim, însă, că toată activitatea Provident din România este datorată clienţilor şi angajaţilor noştri. Am vrut să demonstrăm că, dincolo de cuvinte, contribuţia noastră în economie poate fi măsurată, calculată şi reprezentată în cifre – este, de fapt, amprenta noastră asupra României. Este amprenta clienţilor şi angajaţilor noştri. 

Aşa că, împreună cu Civitta, o companie de consultanţă prezentă în 9 ţări din Europa, am demarat un studiu de amprentă economică: Ce anume înseamnă prezenţa noastră în România? Cât de mult am contribuit la bugetul de stat? Cât de mulţi oameni am ajutat? Cum putem, de fapt, traduce prezenţa noastră în România în cifre? 

Dacă vorbim din perspectiva companiei, în cei 13 ani de activitate, Provident a acordat credite la peste 1 milion de clienţi, cu o valoare totală de peste 1 miliard de euro. Cine sunt oamenii pentru care căutăm mereu echilibrul între produse adaptate nevoilor reale şi costuri? Cine sunt clienţii noştri?

Majoritatea clienţilor Provident din perioada 2006-2017 au provenit din mediul urban (53%) si Bucuresti (10%). Aproape o treime dintre ei au vârsta cuprinsă între 35 şi 45 de ani (28%) şi peste 52% sunt la cel puţin al doilea împrumut. Aproape 60% dintre clienţii noştri sunt clienţi nebancabili – persoane care, pentru ca nu au acces la serviciile şi produsele băncilor, se pot baza pe produse adaptate nevoilor lor atunci când au nevoie de suport financiar. 

Ce am reuşit să facem împreună cu angajaţii şi clienţii noştri? 

Am plătit contribuţii la bugetul de stat în valoare de 102 milioane de euro. În total, contribuţia directă a Provident în economia României a fost de 301 milioane de euro, până la finalul lui 2017. Sumă care poate fi tradusă în 223.000 de pensii pe an sau 17.300 de salarii de medici ori 1,1 milioane de alocaţii pentru copii.

Aici puteţi vedea toate rezultatele studiului realizat de Civitta şi puteţi afla mai multe despre prezenţa Provident în România.