Cum vă protejăm

Provident doreşte să vă ofere o experienţă online cât mai sigură. Când ne trimiteţi o solicitare beneficiaţi de o sesiune sigură şi încriptată. Acest fapt ar trebui să fie clar întrucât adresa site-ului începe cu https://. Utlizatorii care folosesc browsere mai recente (ex. Microsoft Internet Explorer 7 sau Mozilla Firefox 3) vor vedea un lacăt în interiorul sau lângă adresa site-ului.

Dacă vă vom contacta prin e-mail, nu vă vom solicita niciodată să introduceţi sau să confirmaţi datele dumneavoastră de siguranţă. Dacă aveţi dubii în ceea ce priveşte sursa unui e-mail, este recomandat să nu accesaţi adresele sau să deschideţi ataşamentele conţinute de către acesta.

Cum să rămâneţi protejaţi

Vestea bună este că există unele metode simple de a vă proteja online.

Parole

Nu comunicaţi nimănui parola dumneavoastră cu excepţia situaţiilor în care vi se solicită anumite litere conţinute în parola dumneavoastră atunci când discutaţi la telefon cu reprezentanţi ai băncii dumneavoatră. O bancă nu vă va solicita niciodată parola completă, cu excepţia cazului în care vă conectaţi la o secţiune securizată a site-ului acesteia sau când vă creaţi sau vă modificaţi detaliile de siguranţă.

Actualizări de software

Pentru a asigura siguranţa computerului dumneavoastră vă recomandăm să descărcaţi ultimele actualizări software oferite de către furnizorul dumneavoastră de software. Procesul de actualizare nu este dificil. Microsoft a automatizat procesul pentru a-l face cât mai accesibil. Pentru a instala actualizarea automată, vizitaţi Microsoft Windows Product Updates. Pentru produse din pachetul Microsoft Office precum Word şi Excel, vizitaţi Office Update.

Antivirus şi anti-spyware

Pentru a vă asigura că vă protejaţi computerul împotriva viruşilor şi spyware-ului instalaţi un software defensiv. Va trebui să vă asiguraţi că produsele pe care le folosiţi sunt programate pentru a scana fişierele pe măsură ce acestea sunt accesate.

De asemenea este foarte important să descărcaţi regulat ultimele versiuni ale programelor. Dacă produsul pe care îl folosiţi poate efectua actualizări automate vă recomandăm să îl programaţi pentru a verifica automat existenţa unor versiuni noi de fiecare dată când vă conectaţi la internet.

Aplicaţii Firewall

Un firewall este un dispozitiv care blochează traficul nedorit dintre computerul dumneavoastră şi internet. Vă recomadăm să folosiţi un firewall pentru a reduce şansele de accesare neautorizată a computerului dumneavoastră de pe internet. Odată ce un firewall este pus în funcţiune, acesta nu necesită foarte multă preocupare iar majoritatea acestora sunt prevăzute oricum cu instrucţiuni detaliate.

Aplicaţiile firewall sunt încorporate în unele sisteme cum ar fi Microsoft Windows XP dar puteţi obţine aplicaţii software separate de la comercianţii specializaţi. Unele servicii de bandă largă includ o funcţie firewall în sistemul lor de acces pentru utilizator - dacă nu sunteţi siguri cu privire la aceste aspecte contactaţi-vă furnizorul. Dacă folosiţi o aplicaţie firewall asiguraţi-vă că o actualizaţi regulat.

Computere folosite în comun sau publice

Dacă doriţi să vă accesaţi conturile de pe un PC pe care nu îl deţineţi trebuie să vă asiguraţi că acesta are instalate cele mai recente aplicaţii antivirus, firewall şi software. Vă recomandăm să nu folosiţi un PC aflat la dispoziţia publicului (de exemplu într-un internet cafe, bibliotecă sau universitate) pentru a vă accesa conturile bancare, întrucât siguranţa acestuia este mai dificil de garantat şi este mai probabil ca acesta să fie supravegheat de alţii.

E-mail-uri suspecte - 'phishing'

Phishing este un proces în care infractorii trimit e-mail-uri sau creează site-uri de internet destinate furtului de informaţii personale precum nume de utilizator, adrese de e-mail, parole, detalii legate de conturi bancare sau carduri de credit.

Infractorii probabil nu vor folosi numele vostru

Fiţi prudenţi când primiţi e-mail-uri care se adresează cu „Stimate Client" sau alt titlu nefamiliar. Dacă vă vom trimite un e-mail vom volosi de obicei numele dumneavoastră, este puţin probabil ca infractorii să cunoască acest aspect.

E-mail-urile Phishing ar putea conţine greşeli de ortografie sau un limbaj ciudat

Fiţi atenţi la cuvintele scrise greşit, cuvintele lipsă, construcţii frazale ciudate sau limbajul prea familiar. Dacă un e-mail nu pare în regulă, nu aveţi încredere în el.

Feriţi-vă de e-mail-urile care vă solicită să vă confirmaţi detaliile

E-mail-urile fraduloase v-ar putea solicita să vă logaţi pentru confirmarea datelor contului dumneavoastră sau pentru a citi informaţii importante. Băncile nu vă vor solicita nicodată să introduceţi informaţiile personale, parolele sau codurile PIN pe un site.

Site-urile Phishing - verificaţi adresa

Site-urile infracţionale vor folosi adesea adrese (cunoscute şi sub numele de URL-uri) care sunt foarte asemănătoare cu adresa de internet reală. Observaţi diferenţele minore.

Căutaţi 'https'

Dacă observaţi 'https' la începutul unei adrese de internet înseamnă că vă aflaţi pe un site sigur. Conexiunea cu acest site este încriptată ajutându-vă să vă protejaţi detaliile personale.

Sugestii pentru a naviga în siguranţă

Protejaţi-vă PC-ul

  • Achiziţionaţi software antivirus şi firewall
  • Actualizaţi aplicaţiile computerului dumneavosatră
  • Blocaţi email-urile nesolicitate sau spam
  • Folosiţi un browser actualizat

Evitaţi escrocheriile

  • Când achiziţionaţi produse online, asiguraţi-vă că respectivul comerciant este o companie serioasă
  • Când participaţi la o licitaţie online, aflaţi cum funcţionează aceasta şi cine este compania care vinde bunul sau serviciul respectiv
  • Folosiţi metode securizate de plată cum ar fi cardurile de credit şi de debit
  • Folosiţi-vă bunul-simţ pentru a evita escrocheriile- dacă sună prea bine pentru a fi adevărat, probabil aşa este.

Protejaţi-vă identitatea şi intimitatea

  • Evitaţi furtul de identitate prin folosirea unui browser actualizat şi blocarea e-mail-urilor inutile cu un filtru anti-spam
  • Folosiţi întotdeauna parole complexe
  • Nu dezvăluiţi informaţii personale pe bloguri sau site-uri de interacţiune socială