Pentru că activitatea noastră se bazează pe construirea unor relaţii trainice, preţuim oamenii mai presus de orice. Ne implicăm în comunităţile locale prin programe menite să ajute oamenii care trăiesc şi muncesc acolo unde suntem şi noi prezenţi. Este modul în care înţelegem să fim responsabili, contribuind la dezvoltarea comunităţilor locale.

Am identificat şi continuăm să identificăm fundaţii şi asociaţii credibile şi implicate, cu care să dezvoltăm parteneriate durabile pentru persoanele cu nevoi speciale, a copiilor şi a familiilor defavorizate şi a persoanelor cu dizabilităţi.

Proiecte sociale 2009

  • Asociaţia Alternative Sociale, Iaşi, organizarea unui seminar pentru 13 asistenţi sociali din Iaşi, etapă in cadrul proiectului "Asistenţă psihosocială pentru copiii aflaţi în risc major datorită plecării părinţilor la muncă în străinătate", parte a programului naţional "Singur Acasă".
  • "Ieşire la teatru", eveniment organizat împreună cu Fundaţiile FARA, Sfântul Dimitrie şi SOS Satele Copiilor pentru aproximativ 100 de copii defavorizaţi, Bucureşti.
  • Asociaţia Alternative Sociale, Iaşi, conferintă de presă pentru anunţarea rezultatelor proiectului "Asistenţă psihosocială pentru copiii aflaţi în risc major datorită plecării părinţilor la muncă în străinătate", parte a programului naţional "Singur Acasă", beneficiari ai proiectului: 63 de copii defavorizaţi şi familiile acestora.
  • Fundaţia PACT, program "Învăţare, Participare, Încredere", susţinerea a 3 proiecte comunitare din mediul rural: înfiinţarea "Centrului de perpetuare a tradiţiilor", judeţul Argeş, beneficiari: toţi membrii comunităţii (dintre care aprox.100 de elevi), constituirea "Clubului tineretului din Valea - Mare", judeţul Gorj, beneficiari: 140 de tineri (12-35 ani) şi 50 de adulţi (35-50 ani), înfiinţarea "Muzeului Satului", spaţiu pentru perpetuarea valorilor tradiţionale şi de recreere pentru tineri, judeţul Dolj, beneficiari direcţi: 83 de elevi (8-14 ani), 25 de tineri şi adulţi (18-60 ani), beneficiari indirecţi: întreaga comunitate.

Proiecte sociale 2008

  • Fundaţia FARA, Popeşti-Leordeni, beneficiari: 20 de copii defavorizaţi
  • Asociaţia Miruna, Bucureşti, beneficiari: 17 copii defavorizaţi
  • Fundaţia pentru Sprijin Comunitar, Bacău, beneficiari: 18 copii defavorizaţi
  • Asociaţia Casa Noastră, Galaţi, beneficiari: 2 familii defavorizate şi copiii talentaţi ai acestora
  • Organizarea startului oficial al sportivului Vasile Stoica, Jocurile  Paralimpice de la Beijing, 5 iunie
  • Centrul de Incluziune Socială, Alexandria, beneficiari: 120 de copii cu dizabilităţi
  • Junior Achievement România, programul Job Shadow Day, beneficiari: 6 elevi de liceu au experimentat alături de angajaţii Provident o zi la birou 
  • Fundaţia Sfântul Dimitrie, Bucureşti, beneficiari: 20 de copii defavorizaţi

Proiecte sociale 2007

  • Asociaţia Casa Noastră, Galaţi, beneficiari: 5 familii defavorizate
  • Centrul Domniţa Bălaşa, Bucureşti, beneficiari: 140 de copii cu deficienţe de auz
  • Fundaţia PACT, Program "Învăţare, Participare, Încredere", susţinerea a 6 proiecte comunitare din mediul rural: amenajarea a două locuri de joacă, construcţia unei fântâni, organizarea unui curs pentru rromi cu scopul de a-i ajuta să-şi depăşească complexele legate de etnia lor, derularea unor activităţi culturale pentru copiii cu parinţi plecaţi în strainatate, derularea unor activităţi de educaţie igienico-sanitară a femeilor dintr-o comunitate rurală, organizarea unor cursuri pentru stimularea elevilor slabi la învăţătură. Beneficiari: 400 de copii şi familiile acestora 
  • Expoziţia „Singur Acasă", acţiune de conştientizare a efectelor plecării părinţilor la muncă în străinătate asupra copiilor lăsaţi singuri în acasă, expoziţie de artă plastică organizată de Provident Financial România.